7 Reguli Pentru A Îți Seta Eficient Obiectivele

Ce progres ai făcut în afacerea ta anul acesta?

Și specific, cu ce procent crești (sau cu ce procent ți-ai ratat obiectivul)?

Nu ești sigur/ă cum să răspunzi?

Ei bine, îți măsori progresul comparativ cu niște standarde predeterminate, cum ar fi sopurile tale personale?

Dacă da, asta e fantastic!

Dacă, pe de altă parte, acesta este un subiect dureros pentru că încă nu ai un obiectiv clar, sau pur și simplu ai dificultăți în îndeplinirea lor, atunci citește în continuare.

Ești pe cale să înveți câteva ponturi și trucuri testate despre procesul de setare de obiective.

Ține cont că nici una dintre aceste tactici nu este nouă sau unică—sunt pur și simplu o combinație din tot ce am citit și am studiat despre acest subiect în ultimii ani.

Și cred că aceste unelte fără vârstă pentru atingerea succesului te vor ajuta să ajungi mai repede pe drumul bun decât orice altceva aș putea împărtăși cu tine azi.

De ce, scopurile SCRISE sunt esențiale

Primul lucru pe care vreau să îl spun este că este important să ai abiective scrise.

Poate știi sau poate nu, că în 1953, clasa Yale din 1933 a facut obiectul unui studiu și au fost intervievați după 20 de ani de carieră.

Rezultatele au arătat că 3% dintre absolvenți fac mai mulți bani decât restul de 97%, la un loc.

Diferența primară?

Cei 3% aveau scopuri scrise.

Și vorbim despre absolvenți de Yale aici!

Cu siguranță toți erau inteligenți, dedicați și foarte muncitori, și cu toate astea diferența în rezultatele lor era majoră.

S-a mai făcut un studiu la Scoala De Afaceri Harvard, pe absolvenții din 1979.

Studiul a arătat că la absolvire, 87% din clasă nu avea nici un obiectiv.

Cu siguranță toți acei oameni sclipitori, ambițioși aveau planuri, corect?

Dar nu le-au exprimat în clar, nici măcar pentru ei înșiși.

Asta înseamnă că 13% din clasă aveau scopuri, și doar 3% aveau scopuri clare, scrise și un plan de acțiune.

Zece ani mai târziu, în 1989, această clasă a fost intervievată din nou.

Rezultatele au fost după cum urmează:

Cei 13% care aveau scopuri, câștigau în medie de două ori mai mulți bani față de restul de 84%, care nu făceau asta.

Ceea ce este și mai șocant este că cei 3% care aveau scopurile scrise, câștigau, în medie, de zece ori mai mulți bani decât restul de 97%, la un loc!

Ideea este că simplul act de a-ți seta un scop și de a-l scrie îți crește șansele de a avea succes.

Deci iată primul lucru pe care să-l reții:

Dacă ai un scop și vrei să îl atingi, notează-l!

Cele 6 motive, pentru care oamenii evită să își noteze scopurile

Acum, înainte de a vorbi despre cele 7 reguli ale mele pentru setarea obiectivelor…

Haide să discutăm despre cele 6 motive pentru care oamenii nu își scriu obiectivele, pentru că eu cred că este la fel de important.

Vezi tu, cu toții am auzit că ar trebui să ne setăm obiective și să avem un plan de acțiune, dar majoritatea oamenilor nu fac asta.

Ei își setează rezoluțiile de Anul Nou, apoi deviază de la plan (și de la întregul proces de setare de obiective).

Deci, de ce se întâmplă asta?

Ei bine, este din cauza unuia (sau mai multora) din aceste 6 blocaje:

1. Evitarea responsabilității

Primul motiv pentru care oamenii nu au obiective scrise este ca să evite asumarea responsabilității.

Vezi tu, atunci când îți setezi un obiectiv și îl scrii, îți asumi un angajament.

Te face responsabil pentru succesul sau eșecul tău.

Realitatea este că majoritatea oamenilor pur și simplu nu vor să își asume răspunderea—indiferent că vor să recunoască asta sau nu.

Este ușor să îți asumi responsabilitatea pentru succes odată ce îl atingi.

Dar când eșuezi, foarte puțini oameni vor să își asume răspunderea pentru eșecul lor.

Deci dacă niciodată nu îți notezi scopurile, eviți acea răspundere.

2. Frica de critică

Un alt motiv este frica de critică.

Suntem criticați de societate și de alți oameni.

Ca adulți, avem aceste blocaje mentale despre a fi criticat.

Așa ca nu ne mai setăm niciodată scopuri pentru a evita critica.

Dar odată ce vezi potențialul pe care îl sacrifici de frică, pare că e ceva între prostie și tragedie să ratezi atât de mult din cauza asta, corect?

3. Lipsa de cunoștințe

Un alt motiv pentru care oamenii nu au scopuri scrise, și nu își setează obiective în general, este pentru că nu știu cum.

Pe cât de aiurea sună, este adevărat; pur și simplu nu știu cum să o facă.

Dacă ești din acest grup, vom vorbi despre pașii de setare a obiectivelor într-un minut.

Așa că rămâi aproape.

4. Lipsa de credință

Dacă nu ai văzut modelul de setare de obiective, atunci probabil nu crezi că acest proces funcționează.

Acum, dacă ai fost suficient de norocos încât să crești într-o casă unde se discuta și încuraja setarea de obiective, atunci ești printre cei norocoși care cunosc importanța setării de obiective.

Majoritatea dintre noi nu am avut parte de asta, deci nu am crescut cu această noțiune că trebuie să ne setăm și să atingem scopuri în mod regulat.

Și este păcat că este așa!

5. Blestemul succesului timpuriu

Un alt motiv este blestemul succesului timpuriu.

Dacă ai experimentat succesul cu anumite lucruri la începutul vieții, fără prea mult efort, s-ar putea să crezi că poți să fii pe valul succesului fără să îți setezi cu adevărat obiective.

Pot să îți confirm din experiența personală că te pregătești pentru eșec!

6. Frica de eșec

Ultimul motiv este frica de eșec.

Majorității oamenilor îi este cu adevărat frică să eșueze.

Aceasta este una dintre două cele mai mari frici care îi oprește pe oameni să înainteze.

(Cealaltă este frica de respingere.)

Iată cum funcționează asta…

Când îți stabilești un obiectiv și nu crezi că îl vei atinge, tu creezi o șansă de eșec.

Așa că pentru a evita riscul acelui eșec, este mai ușor să nu setezi obiective de la bun început.

Stiu că sună prostuț, dar tocmai acest proces de gânduri și autosabotare ne reține din a seta obiective.

Doar întelege și realizează că acestea sunt lucruri care te pot trage înapoi.

Exact asta sunt ele.

Dacă vrei să obții ceva, dacă vrei să atingi măreția, atunci trebuie să treci de aceste blocaje, și să nu îți mai fie teamă de respingere sau eșec…

Și pur și simplu să începi să îți setezi obiective!

Cele 7 Reguli ale Setării Eficiente de Obiective

Haide să vorbim despre 7 reguli specifice care cred că te vor ajuta să ai obiective pline de însemnătate și să le atingi.

Acum, presupun că ai déjà niște idei pentru scopurile tale.

Dacă așa stau lucrurile, hai să intrăm în subiect!

1. Notează-le

Primul este cel mai ușor lucru pe care îl poți face:

Pur și simplu notează-ți obiectivele!

Asta nu înseamnă că le vei atinge, dar te încurajez să nu sari peste acest pas.

Uitându-ne în urmă la studiile făcute pe absolvenții de la Yale sau Harvard, dovada scrierii obiectivelor este clară.

Chiar există motive neurologice și psihologice pentru care asta funcționează pentru a fi un network marketer de succes.

Doar simplul act de a-l scrie, îl întipărește în mintea ta subconștientă.

Când notezi ceea ce îți dorești, dacă ai făcut asta vreodată, atunci știi că vei simți instant un impuls de energie și entuziasm când scrii.

Dacă faci asta în mod regulat, îți vei da acest impuls de energie încontinuu.

Acea energie este ceea ce tu ai nevoie pentru a-ți îndeplini scopurile și pentru a acționa zilnic.

Când îți lipsește acea energie, nu vrei să acționezi.

Dar simplul act de a-ți nota scopurile îți dă acea energie!

Așa că nu sări peste acest pas.

2. Fii specific

Regula numărul doi este să fii specific.

Trebuie să fii foarte clar cu privire la ce îți dorești.

Nu este suficient să spui doar că vrei mai mulți bani.

Asta spune toată lumea.

Oamenii spun că vor mai mulți bani, sau că vor să slăbească, sau oricare ar fi scopul lor, dar asta nu este ceva concret.

Să spunem, de exemplu, că ai făcut 60.000$ anul trecut.

Păi, știi ceva?

61.000$ înseamnă mai mult decât 60.000.

Te entuziasmează asta?

Ai făcut anul acesta cu 1.000$ mai mult decât anul trecut.

Nu cred.

Dacă ai 15 kg în plus, să slăbești un kg tot slăbire este, dar nu va face mare diferență pentru sănătatea sau înfățișarea ta.

Vrei să fii foarte specific.

Acum, în ultimii doi ani, familia mea și cu mine am mers înainte de Crăciun, de la București la Sibiu.

Ne folosim GPS-ul, dar acesta nu ne va duce unde vrem să mergem decât dacă îi dăm o adresă foarte clară.

Mecanismul de setare de obiective din capul tău, din mintea ta subconștientă, este un dispozitiv de căutare de obiective.

Dacă nu îi dai instrucțiuni specifice, foarte clare, ca o adresă, nu va ști exact ce îți dorești să faci.

Trebuie să fii extrem de clar.

Subliniez acest punct pentru că adesea oamenii spun…

“Păi, vreau doar să am un an bun”

Asta nu este suficient de bun.

Dacă te uiți la companiile din Fortune 500 sau oricare companie mare, acestea au obiective foarte specifice de vânzări pe care doresc să le atingă.

Acestea nu încep anul cu CEO-ul care apare în fața membrilor boardului spunând…

“Știți, sperăm să avem un an bun. Vrem să facem mai mulți bani anul acesta față de anul trecut.”

Îți poti imagina asta?

Nu.

Ei au obiective foarte specifice.

Vrei să îți tratezi obiectivele tale în același fel, pentru că tu ești CEO-ul afacerii tale și vieții tale.

3. Fii realist

Acum, în ciuda “profesorilor” care spun “Gândește mare! Nu pune limite în gândirea ta!”.

Eu sunt aici să îți spun că e bine să îți setezi niște limite.

Ca să fii un network marketer de succes, scopurile tale trebuie să fie realiste.

Iată ce vreau să spun.

Să spunem că faci 60.000$, și îți setezi ca obiectiv să faci 1 milion $.

Acesta este un obiectiv grozav pe termen lung, dar este foarte, foarte puțin probabil să treci de la 60.000$ la un million $ în următoarele 12 luni.

Este posibil, da.

Dar pentru majoritatea oamenilor, nu este foarte realist.

Setează asta ca obiectiv pe termen lung, dar fii mai realist cu privire la ce poți realiza pe o perioadă scurtă, cum ar fi de la 60.000$ la 100.000$, sau poate 200.000$.

Asta este foarte realist, în funcție de abilitățile tale și de resursele disponibile.

Lasă-mă să îți dau acest exemplu…

Dacă vrei să obții 100.000$/an online, și nu ai NICI O abilitatate de marketing, resurse foarte limitate și puțini bani de investit în reclamă, realitatea este că îți va lua ceva timp să ajungi acolo.

Pur și simplu nu vei ajunge de la zero la 100.000$ fără resurse, fără abilități de marketing, în doar câteva luni, sau poate chiar un an.

Nu se va întâmpla pe termen scurt, așa cum speră majoritatea oamenilor.

Acum, dacă ai, să spunem, 20.000$ la dispoziție, va fi mult mai realist să atingi șase cifre online, pentru că acum ai mai multe resurse…

Poți investi puțin mai mulți bani în reclamă ca să ajungi acolo mai repede.

Ce spun acum este că…

Obiectivele tale pe termen scurt trebuie să fie congruente cu abilitățile și resursele pe care le ai la dispoziție

Dacă nu sunt, ceea ce se va întâmpla este că practic te vei seta pentru eșec.

Apoi te vei descuraja și vei spune, “Setarea de obiective nu funcționează.”

Și nu vei mai acționa.

Scopul setării de obiective nu este doar să te entuziasmeze; scopul este să ai trepte intermediare pentru a îndeplini obiectivele mai mari, pe termen lung.

Cel mai rău lucru pe care îl poți face este să îți setezi pe termen scurt un obiectiv atât de nerealist încât pur și simplu să te demotivezi.

Acum, lasă-mă să clarific.

Nu spun să te limitezi în a fi un network marketer de succes.

Cred  că este foarte bine șă ai obiective imense pe 3, 5 sau 10 ani.

Dar pornește invers și întreabă-te, “Ce pot realiza pe termen scurt în următoarele 12 luni, 6 luni, sau 3 luni?”

Fă-l să fie foarte realist astfel încât să te entuziasmeze, și să îți aducă nivelul de încredere la nivelul obiectivelor tale.

4. Crează-ți un plan de acțiune

Următorul pas este să creezi un plan de acțiune cu un termen limită.

Mulți oameni spun că vor îndeplini un obiectiv, dar nu au nici cea mai mică idee cum vor face asta, și nici un termen limită la care să se raporteze.

După cum ai mai auzit, un obiectiv fără un termen limită și un plan clar nu este altceva decât o dorință.

Asigură-te că ai un plan de acțiune pe care să îl urmezi zilnicși un termen specific până la care vrei să atingi obiectivul pe termen scurt.

5. Setează-ți obiective mari

Am discutat deja despre crearea de termene realiste pe termen scurt, dar acum este timpul să gândim mare, setând obiective mari pe termen lung, care să te energizeze și să te motiveze.

Ce te motivează pe tine?

  • Să îți dublezi venitul?
  • Să faci un million $ pe an și să creezi adevărata libertate financiară?

Creează viziunea ta și creează obiective MARI la nivelul acesteia.

Te vor menține entuziasmat.

Îți vor da energia de a face lucrurile pe care trebuie să le faci datorită promisiunii viitorului.

6. Conștientizează-ți DE CE-urile

Obiectivele fără însemnătate nu te vor menține energizat.

S-ar putea să crezi că un million de dolari sau ce sumă de bani vrei tu te va menține entuziasmat.

Așa va fi, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp, pentru că realitatea este că, nu banii sunt ceea ce îți dorești.

Ceea ce banii pot FACE pentru tine și pentru oamenii din viața ta, te va menține entuziasmat și motivat să mergi înainte.

Dacă vrei să slăbești, nu neapărat să slăbești este ceea ce îți dorești.

Ci ceea ce a fi în formă și a fi sănătos poate face pentru viața ta.

Trebuie să îți fie clar de ce vrei să atingi acele obiective și să te gândești la acele motive foarte des, zilnic.

7. Acționează

Cea mai importantă parte în setarea de obiective este să acționezi, pentru că fără acțiune, nimicnu se va întâmpla.

Aici este locul unde cauciucul întâlnește drumul.

Pentru că poți avea…

  • Obiective scrise
  • Termene limită
  • Plan de acțiune
  • Toate “de ce-urile,” și totul în ordine…

Dar până nu acționezi, nimic nu se va întâmpla!

Așa că setează-ți scopuri mari, gândește mare, visează mare, și apoi, bineînțeles…

Acționează!

Deci ce obiective contează cu adevărat  pentru a fi un network marketer de succes?

Care sunt acțiunile pe care trebuie să le întreprinzi pentru a-ți duce afacerea înainte, pe care să ți le asumi să le faci zinic, săptămânal sau lunar?

Păi, am vești bune…

Sunt doar DOUĂ lucruri pe care trebuie să te concentrezi când vrei să îți construiești afacerea online.

Aceste două lucruri sunt cele unde trebuie să te concentrezi când îți setezi obiectivele tale.

Și acestea sunt:

  1. Traficul
    Trebuie să faci ceva care să îți genereze prospecți online în mod consecvent. Indiferent că e reclamă pe Facebook, crearea de video-uri pe YouTube, share-uirea de postări de blog pe social media, TREBUIE să aduci trafic consecvent pentru a-ți crește afacerea.
  2. Vânzările
    Pasul următor, este să faci ceva care chiar să declanșeze o conversație, pentru că poți avea tot traficul din lume (oameni care să îți vadă postările/reclamele/videourile), dar dacă nu ai vânzări, este degeaba. Deci, ce spui despre emailul de follow-up, conectarea cu oamenii din conducta ta, sau setarea de reclame de retargetare pe Facebook?

Acestea sunt lucrurile pe care majoritatea oamenilor pur și simplu nu le fac, cel puțin nu în mod regulat.

Cu toate astea, acestea sunt exact acțiunile care îți vor duce afacerea înainte și îți vor crește veniturile.

Asta este tot!

Acum, îmi permiți să îți fac o sugestie?

Pentru că, dezvăluirea completă…

Poate dura un pic să mergi pe trasee costisitoare și uneori greșite ca să înveți cum să atragi trafic profitabil și să transformi vizitatorii în vânzări.

În orice caz, știu o scurtătură dovedită…

Care a ajutat zeci de marketeri să devină profitabili (deseori în doar câteva zile).

Și asta presupune un tur de…

Cele mai profitabile surse de trafic predate de noi, reclame câștigătoare și oferte de conversie.

De fapt, este un training, pe care l-am sustinut in comunitatea noastra de studenti, care dezvăluie pas cu pas, procesul exact de obținere de trafic și încheiere de vânzări, pe care îl predăm cursanților noștri.

Ca să îl poți accesa, apasă pe acest link și ți-l vom trimite imediat, pe messenger.

Vei descoperi cum poți să pui la punct o campanie de reclame profitabilă, care de exemplu să îți aducă 4 parteneri în doar 7 zile.

De fapt…

Am folosit exact această formulă pentru a transforma o campanie de test de 800 RON în vânzări de 38.900 RON.

Da, acestea sunt sume reale, și acest training îți va arăta exact cum este posibil acest lucru.

Deci dacă încă nu ai accesat trainingul, ce mai aștepți?

Apasă aici și află cum să atragi online prospecți de calitate și cum să îi transformi în clienți și/sau parteneri, fără să îți mai pierzi timpul cu oamenii care nu sunt interesați de ceea ce tu ai de oferit.

Apreciem feedback-ul tău