Găzduind acum ceva timp un webinar, despre cum să îți construiești afacerea de network marketing online cu ajutorul marketingului prin atracție, foarte multe persoane erau îngrijorate de reacția sponsorilor lor, care încă sunt foarte prinși în metodele tradiționale de prospectare și recrutare, și care cu siguranță nu vor fi de acord cu strategiile online și îi vor critica și descuraja.
Există situații, în care sponsorii monitorizează fiecare mișcare a rețelei lor, le verifică statusul, volumul producției, îi sună zilnic să vadă ce au mai făcut, pe cine au mai prospectat, cu cine s-au mai văzut, etc.
Ce știu este că Marketingul Prin Atracție funcționeză și imediat ce vor apărea noi parteneri, noi clienți care te urmează, atunci sponsorii tăi vor începe să pună întrebări.
Acesta este momentul în care aflând adevărul ar putea deveni negativi, pentru că este diferit de tot ce au făcut ei până acum, iar acest lucru s-ar putea să îi sperie, din diverse motive (că nu este duplicabil, că te defocuseaă din ceea ce făceai până acum și funcționa, că s-ar putea să nu îți meargă, să te dezamăgești și să renunți, că s-ar putea să le spui și altora și să defocusezi o parte din rețeaua lor….diverse motive).
Ce am remarcat, este că toți cei care pornesc o afacere de network marketing își doresc să identifice cea mai bună metodă de a-și construi afacerea.
Este în natura noastră ca și oameni să vrem să găsim cele mai eficiente strategii, care ne duc cel mai repede, la cele mai înalte rezultate cu cel mai mic efort, dar din această cauză cei mai mulți sunt într-o continuă căutare și speră să găsească “sistemul magic” – prin care să nu facă nimic, dar să ajungă în top.
Sincer, oricât mi-aș dori să spun că Marketingul Prin Atracție este cea mai bună modalitate prin care să îți construiești afacerea, nu pot face asta. Pentru că indiferent ce strategie utilizezi ca să ajungi la success întotdeauna este vorba despre o singură componentă, și anume TU.
Evident că este important să investighezi și să vezi ce ți se potrivește cel mai bine, pentru că suntem diferiți și avem calități diferite, iar unele lucruri ni se potrivesc, iar altele nu.
În plus, cei care sunt în această profesie de mulți ani și au și succes, și-au dezvoltat anumite abilități, utilizând anumite strategii și atunci pe acelea le stăpânesc cel mai bine și le este mai ușor și mai confortabil așa.
Dar dacă tu de-abia acum ți-ai început afacerea, sau ești de mult timp în network marketing și încă nu ai rezultate, atunci ar fi bine să vezi cu ce metode rezonezi și care funcționează cel mai bine pentru tine.
Dacă să prospectezi străini, să participi la întâlniri de networking, să suni în piața rece, nu simți că ți se potrivește, atunci trebuie să știi că există și alte variante.
Gândul că îți vei supăra sponsorul nu ar trebui să te țină pe loc, pentru că este afacerea ta. Fii sincer cu ei și cu tine și transmite-le că aceste strategii online ți se potrivesc mai bine.
Până la urmă este o afacere, așa că ia-ți o decizie și dacă te vor exclude, atunci să știi că sponsorii tăi au o problemă și poate nu ți-ai găsit liderii potriviți.
Sunt în această industrie de mai bine de 6 ani și am construit activ în toată această perioadă, utilizând toate metodele tradiționale: întâlniri locale de networking, prospectare în locuri publice, sunat în piața rece, contactat toți prietenii, familia, colegii, mesaje în masă în canalele social media,recomandări de la cei apropiați, etc.
Niciodată nu am spus despre o metodă că nu funcționează până eu personal nu am testat-o suficient de mult timp, ca să îmi pot trage propriile concluzii.
De asemenea sunt o persoană logică, care întotdeauna a analizat ce merge și ce nu merge și întotdeauna am învățat ceva, chiar dacă nu a funcționat, nu am considerat că am avut eșec.
Mă bucur că întotdeauna am avut puterea să trag linie la ce nu a funcționat, să merg mai departe și am fost hotărâtă să învăț în continuu, să fac tot ce este necesar pentru a îmi îmbunătăți afacerea.
Așa am găsit și Marketingul Prin Atracție și am decis să verific pe propriul timp și propria piele, dacă și cum funcționează pentru mine.
Era evident că pentru alții functionează, așa că trebuia să îmi dau seama cum să fac să lucreze această strategie și în avantajul nostru și al echipei noastre.
Cu siguranță că alegerea acestui drum va da naștere la discuții și îndoieli, din partea sponsorilor tăi, dar dacă simți că ți se potriveste atunci îți ești dator/datoare să încerci.
UITE ce trebuie să faci ca să te asiguri că Marketingul Prin Atracție va funcționa pentru tine:
1. Să îți definești foarte clar piața, pe care o targetezi
De exemplu, sunt foarte multe persoane, care au spus deja DA unei afaceri de network marketing, dar din diverse motive nu mai sunt implicate pentru moment.
Însă iubesc profesia aceasta, iar dacă tu prin ceea ce postezi sau articolele pe care le scrii sau videourile pe care le faci, le rezolvi problemele și nevoile și nu încerci să îi bagi cu tot dinadinsul în afacerea ta, atunci la un moment dat te vor urma.
2. Să demonstrezi valoare
Niciodată nu am vânat oamenii sau am încercat să îi convingem să intre în afacerea noastră.
În schimb, i-am atras demonstrând valoare si leadership prin marketing de calitate.
În ultimele 2 luni peste 40 de persoane au completat formularele prin care vor să le oferim coaching. Interesant este că cei mai mulți dintre ei, nici nu mă sau ne cunosc foarte bine, însă rezonează cu ideea de Marketing Prin Atracție și vor să îi ajutăm să implementeze această strategie în afacerile lor.
Cel mai important lucru este să înveți cum să transmiți cât de valoros este ceea ce tu ai de oferit.
3. Crează-ți un site și email-uri care să vândă pentru tine
Am făcut asta deja, nu o să mai stau niciodată pe telefon toată ziua, ca să sun în piața rece și să încerc să-mi vând oportunitatea.
În schimb, am creat câteva site-uri simple și sisteme automate de trimitere a email-urilor și în felul acesta vânzările se fac fără noi, în timp ce dormim sau suntem în vacanțe.
Singurele telefoane, pe care le dau sau le dăm sunt atunci când cineva vrea să cumpere ceva de la noi sau să ne urmeze în afacerea noastră, sunt siguri de asta, însă mai au câteva întrebări de clarificare și considerăm că merită să îi sunăm.
Plus, că este important să îi luăm un interviu celui care urmează să lucreze cu noi, pentru că nu ne dorim pe oricine în echipa noastră.
Noi chiar ne investim timpul și cunoștințele în acea persoană și atunci trebuie să merite.
4. Construiește-ți o imagine de expert
Nu ne focusăm doar să creștem o afacere de network marketing, care s-ar putea să mai fie sau nu în următorii 5 ani.
Focusul meu în ultimii ani a fost să ne construim imaginea, care s-a concretizat într-o comunitate, o listă consistentă de abonați și o reputație, pe care le putem lua cu noi oriunde.
Adevărul este că venitul nostru a continuat să crească cu peste 30% de la an la an, indiferent de compania de network marketing, cu care am lucrat sau lucrăm.
Acest lucru este și a fost posibil doar datorită imaginii și reputației, pe care am construit-o în ultimii ani.
Afacerea ta de network marketing este doar vehicolul, dar nu este adevărata ta afacere.
Lista noastră de abonați este canalul nostru online de distribuție, care ne aduce creștere, stabilitate și ne permite să construim orice afacere și orice oportunitate oricând, dacă Doamne ferește s-ar întâmpla ceva.
5. Oamenii care spun „NU” sunt extraordinari
Una din cheile care ne-au adus stabilitatea financiară a fost faptul că am acceptat că peste 90% din prospecți nu vor vrea să se alăture afacerii noastre de network marketing.
Așa că am găsit varianta prin care să îi transformăm pe acești oameni în altfel de clienți ai noștri.
Le-am oferit soluții pentru problemele și nevoile lor.
În felul acesta foarte repede am început să încasăm un venit de peste 4 ori mai mare decât înainte.
6. Construiește-ți un imperiu
Networkerii adevărați știu că misiunea lor nu este doar să construiască o rețea sau o afacere pentru ei, ci să construiască o afacere, care să ajute întreaga industrie.
În acel moment devin o forță, care influențează o întreagă profesie, fiind cu adevărat semnificativi și lăsând o imensă moștenire.
Nu susțin că cele 6 puncte împărtășite cu tine este singurul și cel mai bun model de ați construi afacerea.
Însă vreau să știți ce a făcut Marketingul Prin Atracție pentru noi ….
Ne-a ajutat să ajungem să câștigăm sume lunare de 4 și 5 cifre în afacerea noastră, sume care nu încep cu 1 sau 2.
În ultimii 2 ani de zile nu am prospectat niciun străin și niciun membru al familiei.
În acest moment generăm între 3 și 5 clienți în fiecare zi … și 10-20 dintre ei – lunar, vor să îi ajutăm să își construiască afacerea de network marketing.
Tot ceea ce știm despre Marketingul Prin Atracție și am aplicat cu succes în afacerea noastră, explic pas cu pas în Bootcampul Gratuit de 7 ZILE Recrutează ca un NINJA cu ajutorul internetului.
Iar scopul acestui curs gratuit este să te ajute să implementezi această strategie online în afacerea ta, specific nevoilor tale.
Dacă ești la fel ca mine și preferi să îți construiești afacerea cu adevărat stând acasă și generând prospecți și clienți pentru afacerea ta, în timp ce dormi sau ieși în oraș sau îți petreci timpul cu familia …. atunci îți ești dator/datoare să verifici această informație.
Atenție că s-ar putea ca Marketingu Prin Atracție și tot sistemul, pe care noi ți-l prezentăm, să fie sau nu pentru tine!
Însă ce îți recomandăm cu siguranță, este să Accesezi Gratuit Training-ul , să studiezi și să analizezi dacă este potrivit pentru tine sau nu.
Ține minte totuși, că orice poate fi făcut să funcționeze atât timp cât te comiți și depui efortul necesar.
Sperăm ca acest articol să îți fi deschis și alte orizonturi și să îți fi adus valoare în construirea pe mai departe a afacerii tale.
Noi am ales deja pentru noi, iubim Marketingul Prin Atracție, iubim să atragem oamenii potriviți, în loc să îi vânăm pe toți cei din jurul nostru și ne dorim cu adevărat ca indiferent ce strategie vei folosi să îți aducă succes.
Dedicați Succesului Tău Antreprenorial!
Traieste Fara Limite
POSTĂRI RECENTE
Copyright @ 2024 - Trăiește Fără Limite - Toate Drepturile Rezervate