Prea mulți oameni se trezesc în fiecare dimineață întrebându-se ce este în neregulă cu ei, de ce ei nu pot avea succes, ce ar trebui să facă ca să iasă din situația, în care sunt.
De unde știu? Pentru că și eu am fost acolo cândva.
Există atât de multe motive pentru care oamenii nu își depășesc condiția și dacă ești puțin sincer cu tine vei recunoaște, care sunt lucrurile care te țin să nu te bucuri de viață, să nu faci o diferență în viața altcuiva și să fii semnificativ.
Trebuie să te detașezi de mulțime și să îți depășești limitele pentru că ai această putere și pentru că oamenii au nevoie de exemplul tău.
Dar înainte să vorbim despre cele mai importante 10 motive din cauza cărora oamenii nu își depășesc condiția, dă-mi voie să te întreb:
Chiar îți dorești să ai succes?
De ce sunt atât de puțini oameni în lume, care au cu adevărat succes? (doar 5% din populația globului)
Sa revenim, la cele mai importante 10 motive din cauza cărora oamenii nu își depășesc limitările:
1. Confuzie
Majoritatea oamenilor cu care stau de vorbă habar nu au ce vor să obțină.
Noi avem o pânză albă, pe care putem desena tot ce ne dorim, cum vrem să arate viața noastră, avem și pensulele potrivite și abilitatea de a colora, dar cei mai mulți oameni nu desenează nimic.
Ei sunt mai pregătiți să îți spună ce nu vor, în loc de ce vor. Și asta este cu susul în jos pentru că viața nu ne-a fost dăruită să o trăim așa. Chiar avem abilitatea de a decide cum vrem să arate viața noastră și cei mai mulți oameni nu sunt dispuși să deseneze nimic pe pânza viitorului lor.
Doar atunci când știi cu adevărat ce vrei vei putea să îți depășești limitările și condiția.
2. Defocusare
Mulți oameni pot fi clari în stabilirea scopului lor, însă în timp își pierd direcția și efectiv uită încotro se îndreaptă.
Persoanele focusate nu se lasă distrase de lucrurile din jurul lor, ele nu se lasă influențate de oamenii, care le spun NU, care renunță pe parcurs, ele doar sunt atente la scopul lor.
Este o putere extraordinară în a fi focusat, pentru că dacă îți știi foarte bine țelul, dar nu stai focusat nu vei reuși să îl atingi.
3. Insuficiente DE CE-uri
Dacă nu ai suficiente De Ce-uri atunci foarte repede vei renunța.
Atunci când ți-ai stabilit un scop clar și ești focusat, doar amintește-ți încontinuu DE CE, pentru că în felul acesta îți va fi foarte ușor să îți păstrezi direcția și să atingi succesul.
Pe cei mai mulți oameni îi motivează banii și nu este nimic în neregulă cu banii.
Banii nu sunt nici buni, nici răi. Ceea ce fac oamenii cu banii contează, însă banii nu îți vor aduce niciodată fericirea sau te vor face semnificativ. Iar dacă banii sunt singurul tău motiv, nu vei avea succes, nu îți vei depăși condiția.
Când DE CE-ul tău va fi suficient de puternic atunci îți vei împlini toate dorințele.
4. Lipsa Stimei De Sine
Foarte mulți oameni, pur și simplu nu se plac.
Ar trebui să te iubești, să fii îndrăgostit de tine și atunci când te uiți în oglindă să îți placă ce vezi și să te apreciezi pentru ceea ce ești cu adevărat.
Tu ești unic, original și irepetabil, chiar nu mai există nimeni ca tine, iar tu ai venit cu o menire pe această lume.
Nu are legatură cu EGO-ul, dar este necesar să înveți să te iubești și să te apreciezi pentru ceea ce ești, pentru că atunci când te vei accepta cu toate defectele tale, cu toate punctele tale forte și toate punctele tale slabe, cu toate talentele și abilitățile tale, atunci când te vei accepta și te vei aprecia, doar atunci nu te vei mai compara cu alții.
Iar în momentul în care vei înceta să te mai compari cu alții vei descoperi un rezervor de energie, de creativitate, de bucurie și fericire, pe care habar nu aveai că îl ai și asta doar pentru că ai început să crezi în tine.
Dar dacă nu crezi în tine, nu vei reuși niciodată să ai succes. Înconjoară-te cu oamenii, care văd și scot tot ce-i mai bun din tine, nu te înconjura cu cei care te trag în jos, găsește acel grup de oameni care te ajută să te ridici, te provoacă să îți depășești condiția.
5. Lipsa Încrederii
Asta ține de sentimentul “de a merita” și dacă nu te placi prea mult, nu o să simți că meriți ceva mai bun și o să începi să îți pierzi încrederea în tine.
Mai rău este că există riscul să începi să îți pierzi încrederea în oameni și când te uiți în jurul tău să ai tendința de a da vina pe alții sau pe circumstanțe (economia, guvernul, țara, compania, vremea, mama, soțul, sora, fiica, etc) pe oricine sau orice, dar nu pe tine.
Iar atunci când îi învinovățim pe alții și învinovățim circumstanțele, practic începem să ne pierdem încrederea în oameni, iar în acel moment suntem sortiți eșecului pentru totdeauna.
“Lipsa încrederii” nu este un loc bun în care să trăiești. Vei obosi!
Este important să îți ridici nivelul încrederii, este important să te aștepți să ai succes pentru că puterea așteptării este una din cele mai energii.
Așteaptă-te ca lucrurile să meargă bine!
6. Lipsa cunoașterii și a experienței
Orice scop, care merită pentru tine, necesită să înveți lucruri noi.
Nu mai știu cine a zis:
“Oriunde te-ai afla acum, nu poți să înveți mai puțin”
Ceea ce înseamnă ca este vorba despre a învăța mai mult.
Poate nu știi ce trebuie să înveți ca să ajungi acolo unde îți dorești. Află!
Află ce trebuie să înveți, ca să îți atingi scopul.
Cineva a mai fost acolo unde îți dorești tu să ajungi, cineva știe ce trebuie făcut, găsește-ți un mentor.
Sunt câteva lucruri, pe care trebuie să le înveți ca să ajungi să ai succes. Și 90% din lucrurile, pe care le avem de învățat au legătură cu interiorul nostru, cu persoana noastră, nu cu exteriorul.
Dezvoltă-ți caracterul de a avea succes și vei avea succes.
7. Abilități nedezvoltate
De cele mai multe ori este vorba despre abilități care necesită îmbunătățire, iar treaba ta este să afli care sunt cele la care trebuie să lucrezi.
Cele mai multe abilități se învață practicând.
Este de ajutor să ai un mentor, dar TU trebuie să faci, pentru că altfel vei îmbunătăți abilitățile mentorului tău.
Și dacă nu ai pe cineva, care să te îndrume, practică și vei învăța. Nu trebuie să fii cel mai bun din lume, doar dezvoltă-ți abilitățile, pe care le ai.
8. Bani insuficienți
Cei mai mulți oameni consideră că acesta este motivul numărul 1 pentru că nu au ajuns să aibă success.
Ei cred că dacă ar fi avut puțin mai mulți bani, atunci ar fi avut succes.
Dar aproape niciodată nu are legătură cu banii, este o problemă de lipsă de idei, o problemă de atitudine și de încredere.
Cu idei bune și atitudinea potrivită poți obține fondurile necesare să faci tot ce dorești.
9. Energie Scăzută
Există oameni, care par a fi obosiți tot timpul.
Tu nu vrei să fii obosit, tu nu vrei să vorbești despre faptul că ești obosit, tu ar trebui să îți spui mereu că ai energie fără limite.
Ar trebui să te încarci cu energie prin ceea ce faci, nu să te obosească.
Nu îți da voie să ai energie scăzută.
Oprește indeciziile și lucrurile care te consumă, oprește amânarea și începe să îți spui afirmațiile corecte despre tine și energia ta.
Tu nu vrei să fii obosit tot timpul, viața este prea scurtă ca să o trăiești așa.
10. Refuzul ajutorului
Refuzul ajutorului din partea celor care îți vor binele – asta este chiar trist.
Tu nu trebuie să mergi singur/ă. Toți merităm ajutor, iar tu trebuie să îl ceri pentru că întotdeauna va fi cineva acolo, dispus să ajute.
Nu te izola, pentru că poți să îți dorești din tot sufletul să ai succes, poți să înveți câteva abilități, poți să înveți ce este de făcut, dar dacă te vei închide în tine, acolo vei rămâne mereu.
Tu meriți să afli de ce ai venit pe această planetă, care este menirea ta în această viață. Iar atunci când vei ști de ce ești aici, toate lucrurile se vor aranja.
Este un mod puternic de a trăi așa, dar este necesar să îți dorești să îți depășești limitele.
Atunci când vei fi gata, oamenii potriviți și situațiile necesare vor apărea în viața ta și te vor ajuta să îți împlinești scopul.
Ai încredere!!!
Dedicați succesului tău antreprenorial!
Traieste Fara Limite
POSTĂRI RECENTE
Copyright @ 2024 - Trăiește Fără Limite - Toate Drepturile Rezervate